Aeroportul Internațional ,,Traian Vuia’’
Despre proiect
Noul Terminal de Plecări Externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara reprezintă cea mai mare investiție din istoria aeroportului și un reper al infrastructurii aeronautice din România. Construit cu finanțare europeană nerambursabilă, terminalul a devenit operațional în martie 2024, odată cu intrarea României în spațiul Schengen.
Clădirea are o suprafață desfășurată de peste 11.700 mp și o capacitate de procesare simultană a peste 1.500 de pasageri, pe 8 fluxuri de zboruri externe. Pentru asigurarea funcționalității, au fost instalați 172 km de cabluri și implementate soluții tehnologice de ultimă generație.
Lucrările de construcție, realizate de asocierea condusă de Concelex, au durat 489 de zile și au implicat peste 150 de specialiști mobilizați zilnic pe șantier. Fundarea terminalului s-a realizat pe piloni de beton armat adânci de până la 11 metri, utilizând tehnologii avansate pentru rezistență și durabilitate.
Designul arhitectural semnat de arh. Horia Circa are ca sursă de inspirație avionul Vuia 1 – simbol al pionieratului în aviație. Rezultatul este un terminal modern, spectaculos vizual și optimizat operațional, care reflectă angajamentul Concelex pentru excelență și inovație în construcții.
CLIENT
Aeroportul Internațional ,,Traian Vuia’’