Concelex, în asociere cu Bog’Art, va realiza lucrări la depozitul intermediar de combustibil ars de la CNE Cernavodă

Concelex, în asociere cu Bog’Art - companii aflate în topul constructorilor din România - a fost selectat de Nuclearelectrica pentru executarea unor lucrări complexe la depozitul intermediar de combustibil ars (DICA) de la CNE Cernavodă. Valoarea contractului se ridică la 213,7 milioane lei și presupune realizarea a 6 module de stocare combustibil ars și a unei macarale portal de mare capacitate.

Proiectul pe care urmează să îl desfășurăm la CNE Cernavodă ne onorează, fiind o validare clară a experienței noastre în construcții pentru domeniul energiei. Am demonstrat, în proiecte precedente, calitate și precizie în medii cu cerințe tehnice și de siguranță ridicate. Portofoliul nostru include lucrări similare anterioare pentru DICA; realizarea singurului turn hiperbolic de răcire nou construit în România în ultimii 30 de ani, precum și numeroase reabilitări, modernizări și retehnologizări pentru mari companii de energie. Acest know-how ne permite să livrăm cu rigoare și predictibilitate.”, a declarat Cătălin Vișan, Director General Adjunct, Concelex.

Contractul nou încheiat cu Nuclearelectrica presupune execuția modulelor de la 18 la 23 ale DICA și echiparea acestora cu cilindri de stocare combustibil și elementele aferente, lucrări de instalații și de împrejmuire, precum și proiectarea, fabricarea, montarea și realizarea de probe pentru o macara portal.

Continuăm să ne asumăm cu responsabilitate rolul de constructor de încredere în proiecte de anvergură, cu impact pe termen lung asupra infrastructurii naționale. După implicarea în lucrările de schimbare a destinației construcțiilor existente pe amplasamentul Unității 5 din cea pentru o centralã nuclearelectricã în cea pentru alte obiective suport utile pe durata de viatã a Unităților 1 și 2 în funcțiune și viitoarelor Unități 3 și 4 ale CNE Cernavodã, acest nou proiect marchează un pas firesc în consolidarea angajamentului Bog’Art de a susține investiții critice pentru sectorul energetic, alături de parteneri puternici, într-un calendar ambițios și cu responsabilitate față de comunitate.”, a declarat Sorin Greu, Director General Bog’Art.

Lucrările demarează luna aceasta și se vor desfășura etapizat, pe parcursul unei perioade de 10 ani. Primul modul, 18, este planificat să fie finalizat până în decembrie 2026. Modulele sunt realizate utilizând tehnologia MACSTOR 400, ce oferă o securizare superioară a stocării și o utilizare mai eficientă a capacității DICA.

Extinderea depozitului intermediar de combustibil ars de la CNE Cernavodă vine în contextul proiectului de retehnologizare a Unității 1 CNE Cernavodă, care va extinde durata de viață cu încă un ciclu de funcționare (30 de ani), și a proiectului Unităților 3 și 4, ce fac necesare capacități de depozitare suplimentare.

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.