Category: Press Releases

Concelex câștigă contractul pentru consolidarea Palatului Dacia România

Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, va executa lucrările de consolidare structurală, reabilitare și modernizare a Palatului Dacia-România (Palatul Pinacoteca). Intervenția vizează punerea în siguranță a unei clădiri de importanță deosebită, amplasată într-una dintre cele mai dense și sensibile zone construite ale centrului Bucureștiului. Imobilul, care este înscris în Lista Monumentelor Istorice, este […]

Succesiune în leadershipul Concelex: Radu Pițurlea preia rolul de Chairman & CEO al companiei

Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, a finalizat procesul de succesiune prin care Radu Pițurlea devine Chairman & CEO, preluând conducerea de la fondatorul Daniel Pițurlea. Odată cu trecerea la a doua generație, Concelex intră într-o nouă etapă, cu o viziune extinsă spre performanță și o prezență mai puternică în dezvoltarea infrastructurii regionale. […]

Concelex, selectată de KHNP pentru un contract de 49,8 mil. euro în proiectul de retehnologizare a Unității 1 de la CNE Cernavodă

Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, a fost desemnată câștigătoarea unui contract în valoare de 49,8 milioane de euro de către Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), pentru construcția unor facilități tehnice și clădiri administrative în cadrul proiectului de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, derulat de Nuclearelectrica. Lucrările sunt programate […]

Concelex câștigă contractul pentru amenajarea promenadei râului Crasna în Șimleu Silvaniei

Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, a semnat contractul pentru realizarea unui proiect complex de amenajare urbană, care va transforma malul drept al râului Crasna din orașul Șimleu Silvaniei, județul Sălaj, într-o zonă modernă, accesibilă și prietenoasă cu mediul. Investiția, care prevede amenajarea unui prim tronson al albiei râului, de 1,75 km, se […]

Concelex a modernizat clădirea „Mihai Eminescu” pentru Academia de Studii Economice din București

Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, a finalizat lucrările de consolidare, reabilitare și dotare a clădirii „Mihai Eminescu”, parte din campusul Academiei de Studii Economice din București. Clădirea a fost transformată într-un spațiu educațional contemporan, cu infrastructură digitală integrată și dotări care susțin activități didactice, de cercetare și administrative, în urma unei investiții […]

Concelex va moderniza Penitenciarul Arad, printr-un contract de peste 49 milioane lei

Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, va executa lucrări de modernizare la patru pavilioane de detenție și un corp tehnic din cadrul Penitenciarului Arad. Valoarea contractului este de 49,39 milioane lei plus TVA, iar intervențiile vizează îmbunătățirea condițiilor de cazare, eficiența energetică și siguranța spațiilor de detenție. „Modernizarea infrastructurii penitenciare este o componentă […]

Concelex demarează lucrările la două cămine studențești ale Universității de Vest Timișoara

Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, demarează lucrările pentru două cămine universitare în Comuna Ghiroda, județul Timiș, destinate studenților Universității de Vest din Timișoara. Proiectele au o valoare cumulată de 88,6 milioane lei și sunt realizate de Guvernul României, prin finanțări PNRR. „La Concelex, construim pentru viitorul comunităților — iar infrastructura educațională este […]